Despre SIVECO Romania
Soft care contează
...pentru că organizează informatic companii şi industrii, eficientizează procese, ajută oamenii să-şi dezvolte creativ abilităţile profesionale.
Organizaţia noastră se împlică în mod constant în proiecte majore de informatizare care asigură accesul nediscriminatoriu la soluţii de eLearning, eHealth, eAgriculture, eCustoms, eBusiness.
Astăzi, soft-ul nostru contează pentru...
• milioane de elevi, profesori şi părinţi care construiesc "educaţia viitorului"
• sute de organizaţii cu impact major în mediul de afaceri românesc
• companii orientate spre performanţă, care investesc în instruirea a mii de angajaţi
• mii de medici şi milioane de beneficiari ai serviciilor de sănătate
• fermieri care au acces facil la fondurile europene
• beneficiari ai proiectelor din fonduri structurale
• afirmarea inteligenţei româneşti prin inovaţie continuă şi cercetare - dezvoltare
• recunoaşterea României în elita mondială a soft-ului educaţional.
Înfiinţată în 1992, SIVECO Romania este liderul caselor româneşti de software şi unul din integratorii software de succes din Europa Centrală şi de Est. Compania asigură dezvoltarea şi exportul de soluţii IT şi de proiecte de consultanţă cu valoare adaugată ridicată către ţări din Comunitatea Europeană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi spaţiul Comunităţii Statelor Independente.
Între acţionarii SIVECO Romania se numără Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investiţii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.
Adresându-se cu precădere companiilor mari şi agenţiilor publice, compania oferă soluţii eficiente de eLearning, EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Inteligence, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms şi eBusiness, pentru piaţa naţională şi internaţională. SIVECO Romania s-a specializat în execuţia de proiecte informatice de mare complexitate şi amploare.
De-a lungul celor 20 ani de existenţă, compania şi-a construit o reputaţie solidă, fiind recompensată cu 140 premii interne şi internaţionale, dintre care menţionăm:
• Medalia de AUR la eLearning Awards 2010, categoria "Best e-learning project securing widespread adoption", pentru Sistemul Educaţional Informatizat (SEI);
• Delegaţia de experţi NATO Advanced Distributed Learning (ADL) a apreciat în 2010 realizările departamentului de eLearning din cadrul companiei în domeniul tehnologiilor educaţionale multisenzoriale;
• "Winner of the European IT Excellence Awards 2010" pentru implementarea soluţiei IT la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură;
• Sistemul Educaţional Informatizat (SEI) din România a fost nominalizat ca exemplu de "Best practice" în Europa, în cadrul competiţiei European eGovernment Awards 2009, organizată de Comisia Europeană;
• Proiectul SEI a primit distincţia de "Cea mai bună soluţie eLearning", pentru impactul pozitiv asupra sistemului educaţional românesc în competiţia internaţională "eLearning in Praxis", 2009;
• Contribuţia companiei în programul de dezvoltare a sistemului educaţional a fost recompensată în cadrul competiţiei European IT Excellence Awards 2008, la categoria Independent Software Vendors (ISV) - Vertical Market;
• Asociaţia Internaţională de Project Management (IPMA) a desemnat SEI drept "una dintre cele mai importante realizări din lume în domeniul managementului de proiecte", în 2007;
• "Cel mai bun conţinut interactiv eContent", recompensat în cadrul World Summit Award (World Summit on the Information Society) 2005.
SIVECO Romania SA este certificată ISO 9001:2008 de către compania franceză AFAQ-AFNOR, una din primele 5 companii de audit din lume. SIVECO Romania dezvoltă parteneriate solide cu cele mai mari companii de software şi hardware din lume (Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc).
SIVECO Romania este membru activ al mai multor asociaţii profesionale şi de afaceri din România (AmCham, CCIFER, ARIES, ANIAP, ATIC) şi internaţionale (European Association for Information Technology - EITA, Information Society Technologies Advisory Group - ISTAG) şi a aderat la importante iniţiative globale, precum UNPD Global Compact, WEF Transparency şi PACI (Partnership Against Corruption Intiative).
