Cafeneaua de Stiinta 2014

Cum folosim tehnologia de vârf în sala de clasă

Luni, Martie 3, 2014

Fericire, speranţă, furie - ce materie şcolară studiază emoţiile? Specialiştii de la SIVECO arată cum pe parcursul unei ore de "joacă" la o masă multi-touch, elevii parcurg cel puţin trei materii şi află mecanismul intern al emoţiilor

Un test al emoţiilor care se pot citi pe chipurile unor personalităţi ale artei şi istoriei umanităţii îi conduce pe elevii care "se joacă" cu tehnologia multi-touch prin lecţii de anatomie, istorie, psihologie şi artă. În cadrul emisiunii de radio Cafeneaua de Ştiinţă de la Radio România Cultural, emisiune filmată şi transmisă live şi în mediul online, pe masa multi-touch a fost demonstrat conţinutul didactic "Exprimarea emoţiilor" de către echipa de eLearning de la SIVECO. Alţi invitaţi, elevii-inventatori de la Colegiul Naţional "Grigore Moisil", au venit şi ei echipaţi cu proprii roboţei creaţi şi personalizaţi cu funde, nume simpatice şi senzori de mişcare.

Emisiunea, transmisă dintr-un cadru neconvenţional – Librăria Humanitas de la Cişmigiu –, a reuşit să capteze atenţia vizitatorilor librăriei, care au urmărit discuţia de două ore dintre Radu Jugureanu, directorul departamentului AeL eContent din SIVECO Romania, Marius Prodana, director adjunct cercetare, Departamentul eContent SIVECO, Nicolai Sandu, Senior Consultant pentru educaţie IT&C, prof.dr. Mihaela Garabet de la Colegiul Naţional "Grigore Moisil" şi moderatoarea emisiunii, ziarista Corina Negrea.

La discuţia despre prezentul şi viitorul educaţiei din şcolile româneşti au luat parte şi elevii, care doresc să înveţe cibernetică şi robotică în România şi să-şi construiască o carieră de succes în domeniile pe care le iubesc.

"Parteneriatul, contractul pe termen lung dintre industrie şi şcoală, este fundamental. Ceea ce urmărim noi - şi orice educator ar trebui să facă la fel – este să pregătim oameni să lucreze cu dedicaţie în locuri de muncă ce astăzi nu există, cu tehnologii care nu au fost încă inventate, pentru a rezolva probleme despre care astăzi nu ştim că sunt probleme. Noua paradigmă a învăţării trebuie să fie centrată pe elev, nu pe profesor", a declarat prof. Radu Jugureanu.

Fost profesor de matematică, astăzi coordonator al departamentului AeL eContent din SIVECO Romania, Radu Jugureanu crede că strategia de succes în educaţie este o strategie pe termen lung, care înglobează tehnologia din viaţa de zi cu zi în sala de clasă.

SIVECO dezvoltă conţinut educaţional interactiv pentru disciplinele şcolare din toate ariile de cunoaştere, făcând parte din elita mondială a furnizorilor de soluţii integrate de eLearning. Astăzi, 19 milioane de elevi din 19 ţări de pe 3 continente beneficiază de eContent creat de SIVECO pentru zeci de materii, de o bibliotecă digitală de 45.000 de Obiecte de Învăţare Reutilizabile, de proiecte de succes replicate la scară naţională în state din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Proiectul "Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii", care înglobează tehnologia multi-touch, este o vedetă de necontestat, fiind "abonat" la premii internaţionale şi naţionale de prestigiu. Proiectul a fost implementat de Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, în parteneriat cu SIVECO Romania şi Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".

Emisiunea de luni poate fi urmărită pe http://www.radioromaniacultural.ro iar galeria foto aici.