Managementul SIVECO Romania achiziționează integral pachetul de acțiuni deținut în companie de către fondurile de investiții Enterprise Investors şi Intel Capital | SIVECO Romania

Managementul SIVECO Romania achiziționează integral pachetul de acțiuni deținut în companie de către fondurile de investiții Enterprise Investors şi Intel Capital

Joi, Ianuarie 9, 2014
Această decizie strategică transmite un semnal pozitiv referitor la planurile de dezvoltare ale companiei şi demonstrează asumarea acestora de către management

SIVECO Romania, principala companie românească de software şi unul dintre liderii regionali în domeniile eLearning, eHealth, eAgriculture, eCustoms şi eBusiness, anunţă o investiţie strategică realizată de managementul companiei, care achiziționează integral pachetul de acțiuni deținut de Enterprise Investors şi Intel Capital. Achiziția este finanțată printr-un împrumut acordat de Raiffeisen Bank.

Începând din anul 2005, Enterprise Investors şi Intel Capital au deținut 32,5% din acțiunile companiei. Intel Capital este fondul global de investiții şi, totodată, organizația care se ocupă de fuziuni şi achiziții în cadrul Intel, iar Enterprise Investors este cel mai mare fond de investiții din Europa Centrală şi de Est.

Pentru SIVECO, expertiza internațională şi resursele celor două fonduri de investiții au însemnat un impuls şi un sprijin spre dezvoltarea unei afaceri de succes la scară regională.

După 8 ani de colaborare se poate afirma că aşteptările au fost îndeplinite de ambele părți.

"Am învățat foarte mult din parteneriatul cu Intel şi Enterprise Investors. Interesul investitorilor pentru compania noastră ne onorează, dar am decis să ne valorificăm noi înşine atuurile şi experiența câştigată. Pornim pe acest drum cu mare încredere, bazându-ne pe profesionalismul echipei noastre şi pe portofoliul de produse de care dispunem, şi suntem optimişti că vom şti să impulsionăm dezvoltarea afacerilor noastre pe piaţa locală şi internaţională", declară Irina Socol, co-fondator, Preşedinte şi CEO SIVECO Romania.

Marcin Hejka, Director al Intel Capital pentru Europa de Est, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia, a declarat: "De la investiția noastră din 2005, am văzut cum SIVECO a crescut şi a devenit unul dintre principalii jucători în domeniul eLearning şi al aplicațiilor software pentru companii. M-am ocupat personal de această investiție şi sunt fericit să văd că SIVECO a avut succes. Intel Capital felicită managementul SIVECO pentru această tranzacție".

"SIVECO a evoluat dintr-un furnizor național de software într-un jucător internațional semnificativ şi suntem bucuroşi că am sprijinit expansiunea companiei pe piețele internaționale. Suntem încântați îndeosebi de evoluția platformei de eLearning, care a devenit rapid motorul dezvoltării internaționale a SIVECO. Sunt sigur că echipa de management şi actualii acționari vor continua să implementeze strategia de creştere şi vor reedita succesele deja înregistrate şi pe alte piețe în creştere rapidă", a spus Rafal Bator, Partener la Enterprise Investors, responsabil cu această investiție.

Față de 2005, cifra de afaceri a companiei a crescut de la 35 milioane USD până la 89 de milioane USD în 2012, SIVECO desfăşurând în prezent proiecte în 27 de țări şi deținând un portofoliu de peste 1.500 de clienți pe piața locală şi internațională.

Compania a deschis în acest interval de timp cinci birouri de reprezentare comercială în Bulgaria (din 2008), Emiratele Arabe Unite (din 2010), Belgia/Comisia Europeană (din 2011), Kazahstan (din 2012) şi Turcia (din 2013).

"SIVECO Romania şi-a câştigat o reputaţie solidă pe piaţa din Europa, Orientul Mijlociu, în țările CIS, în Africa de Nord şi derulează peste 20 de contracte cu importante organizații ale Comisiei Europene. Suntem convinşi că, aşa cum am reuşit să ne câştigăm poziţia de lider local IT şi de lider regional în domeniul integrării software, vom şti să o şi consolidăm. Dorim să continuăm în ritm alert extinderea pe pieţele străine", afirmă Alexandru Rădăşanu, co-fondator, Vicepreşedinte Cercetare-Dezvoltare al SIVECO Romania.

Proiectele dezvoltate şi implementate de SIVECO au primit de-a lungul timpului peste 180 de premii, numai în 2013 compania cucerind 12 premii la cele mai mari concursuri internaționale.

Între rezultatele excepționale obținute se numără triplul succes mondial la concursul anual al IPMA (International Project Management Association) şi dubla victorie la WSA (World Summit Award).

O notorietate internațională deosebită a câştigat proiectul de eLearning destinat învățării colaborative, incluzand tehnologie de tip "Multi-touch" (http://proiecte.pmu.ro/web/transdisciplinarfse/).

Succese răsunătoare au obținut şi proiectele de eContent implementate de SIVECO pentru sistemul de învățământ din Kazahstan precum şi pentru copiii cu nevoi educaţionale speciale (http://scolispeciale.edu.ro).

Actuala structură a acționariatului SIVECO Romania include SIVECO Netherlands şi persoane fizice din actualul management al companiei.

Despre Intel Capital
Intel Capital, fondul global de investiții şi, totodată, organizația care se ocupă de fuziuni şi achiziții în cadrul Intel, investeşte în lansarea tehnologiilor inovatoare şi în companii din toată lumea. Intel Capital investeşte într-o arie largă de companii ce dezvoltă hardware, software şi servicii pentru companii, mobilitate, Internet, digital media, producţia de semiconductori. Încă din 1991, Intel Capital a investit mai mult de 11 miliarde de dolari în 1.322 de companii din 54 de ţări. În acest interval de timp, 204 de companii din portofoliu au fost listate la diferite burse din lume şi 336 au fost cumpărate sau au fost parte a unei fuziuni. În 2013, Intel Capital a făcut 146 de investiţii care valorează 333 de milioane de dolari, aproximativ 49% din fonduri fiind investite în afara Americii de Nord.

Pentru mai multe informaţii despre Intel Capital vizitaţi http://www.intelcapital.com sau urmăriți compania la @Intelcapital.

Despre Enterprise Investors
Enterprise Investors este una dintre cele mai mari firme de private equity şi venture capital din Europa Centrală şi de Est. Activă din 1990, firma a strâns opt fonduri cu capital total ce depăşeşte €2 miliarde. Până în prezent, aceste fonduri au investit un total de €1,6 miliarde în 131 companii din diverse sectoare economice şi au vândut 105 companii cu venituri totale brute de €2,1 miliarde.