Companiile europene au încredere în creşterea economică | SIVECO Romania

Companiile europene au încredere în creşterea economică

Luni, Septembrie 13, 2010

80% dintre managerii din Europa estimează o creştere în următoarele 12 luni

Bucureşti, 13 septembrie 2010 - Încrederea s-a reîntors în mediul de afaceri european, patru din cinci companii estimând creşteri pe parcursul anului viitor (www.businessawardseurope.com/newsroom).

European Business Awards, sponsorizat de HSBC, a lansat concluziile studiului "Business as usual". Alături de liderii europeni de top din afaceri, SIVECO Romania a luat parte la acest studiu care analizează atitudinea faţă de afaceri în următoarele 12 luni. Sfidând scepticismul şi chiar fatalismul care au fost promovate în ultima vreme, studiul arată că afacerile europene sunt extrem de dinamice, multe companii anticipând o creştere peste media naţională,

Planurile de business îndrăzneţe şi regăsirea optimismului au făcut ca jumătate din toate companiile chestionate să estimeze o creştere de cel puţin 10% până la sfârşitul anului 2011.

Principalele concluzii ale studiului sunt:

Europa este deshisă afacerilor şi dornică de creştere economică

• 8 din 10 firme mizează pe o creştere în următoarele 12 luni
• Peste jumătate din firme prognozează o creştere de 10% sau mai mult
• 3 din 10 prevăd o creştere de peste 20%.

Succesul şi creşterea depăşesc frontierele interne

• Lumea se contractă - o treime din afaceri caută să se extindă pe noi pieţe în afara graniţelor interne
• O firmă din cinci doreşte să pătrundă pe pieţe din afara Comunităţii Europene
• O firmă din trei doreşte să domine sectorul de activitate în care activează şi îşi propune să se dezvolte
• 29% consideră că este esenţial să-şi diversifice oferta de produse şi servicii
• Numai 6% din companiile europene rămân concentrate pe activitatea de bază.

Investiţia în capitalul uman este esenţială

• 58% investesc în businessul lor
• 24% investesc în programe de formare şi 39% vor să investească în specialiştii de top pe care îi au
• 11% vor investi în infrastructură.

Adrian Tripp, Director General al European Business Awards, a declarat: "Am indentificat o viziune pozitivă în lucrul cu peste 600 de directori executivi şi manageri din Europa, care au participat la studiul "Business as usual". Există o viziune puternic pozitivă cu privire la viitorul companiilor europene, viziune care contracarează pesimismul ce a dominat ultima perioadă. Ceea ce vedem este o nouă Europă, mai puternică, mai dinamică şi competitivă pe scară largă. Este evident că firmele care au această perspectivă sunt şi cele care vor defini modul în care va arăta succesul comercial în viitor."

Irina Socol, Preşedinte şi Director General al SIVECO Romania, a adăugat: "Pentru compania noastră, ca participant la competiţia European Business Awards, acest studiu a fost o experienţă revelatoare, pentru că suntem capabili sa raportăm succesul nostru la cele mai performante companii din spaţiul comunităţii europene. Rezultatele acestui studiu ne încurajează să privim cu optimism viitorul, anticipând o creştere a afacerilor companiei în următoarele 12 luni. Suntem încrezători că succesul comercial va fi pe măsura muncii şi a implicării noastre în dezvoltarea sectorului IT, extrem de important pentru economia naţională."

Aflat la al patrulea an de succes, European Business Awards promovează şi încurajează persoane şi organizaţii care au dobândit rezultate remarcabile într-o varietate de domenii - de la preocuparea pentru mediu la satisfacerea nevoilor clienţilor - rezultate care îi plasează ca lideri în Europa. Acest an a fost cel mai de succes de până acum, în condiţiile în care în competiţie au fost angrenate 15.000 de companii din toată Europa.

Alan Keir, reprezentantul băncii HSBC, a declarat: "Comunitatea de afaceri europeană a trecut peste incertitudini, sesizând oportunităţile şi acceptând că investiţiile şi creşterea economică sunt cheia succesului. Dorinţa pentru creştere economică şi succes, dublată de optimism, va face ca întreprinderile europene să devină mai puternice."

Pentru mai multe detalii, vă oferim contactele de mai jos:

SIVECO Romania:
Anca CRAHMALIUC, Marketing & Communication Manager, SIVECO Romania SA
Telefon 4021-302.33.00, fax: 4021-302.33.91
e-mail: anca.crahmaliuc@siveco.ro
www.siveco.ro

European Business:
Angela Lovell, Press Manager, European Business Awards
Telefon: +44 (0) 207 234 3535
email: angela.lovell@businessawardseurope.com
www.businessawardseurope.com

HSBC:
Melissa Jobson, Media Relations Manager, HSBC CMB Europe
Telefon: +44(0) 20 7992 1558
email: Melissa.Jobson@hsbc.com

Sian Smith, Consolidated PR
Telefon: +44(0)20 7781 2300
email: hsbceurope@consolidatedpr.com

Studiul Business As Usual a fost realizat în perioada 23 martie - 3 august 2010, cu participarea a 600 de manageri de top din întreaga Comunitate Europeană.

Despre European Business Awards 2010

European Business Awards recunoaşte şi recompensează excelenţa, inovaţia şi cele mai bune practici ale firmelor de pe teritoriul Uniunii Europene. Competiţia este deschisă organizaţiilor de toate mărimile şi din orice sector de industrie.

Cele 9 categorii de premiere sunt:

1. The Infosys Business of the Year Award
2. The Infosys Business of the Year Award (<60 MLN EUR)
3. The RSM International Entrepreneur of the Year Award
4. The UKTI Award for Innovation
5. The Award for Customer Focus
6. The HSBC Growth Strategy of the Year Award
7. The Award for Corporate Sustainability
8. The Employer of the Year Award
9. The Environmental Awareness Awards.