SIVECO România conduce consorțiul de firme care va realiza un nou proiect strategic pentru Comisia Europeană | SIVECO Romania

SIVECO România conduce consorțiul de firme care va realiza un nou proiect strategic pentru Comisia Europeană

Luni, Aprilie 25, 2016

Consorțiul condus de SIVECO va furniza Directoratului General al Comisiei Europene pentru Taxe și Vămi (DG TAXUD) servicii de suport pentru programele de instruire în domeniul vamal și al taxelor, soluții de eLearning și de comunicare, care vizează toate cele 28 de țări membre ale UE

În contextul intrării în vigoare, la 1 mai 2016, a noului Cod vamal al Uniunii Europene, DG TAXUD se află în fața unui efort semnificativ de adoptare, la nivel central dar și al fiecăruia dintre cele 28 de state membre, a unor pachete legislative complexe și de mare importanță. Este esențială diseminarea rapidă, corectă și intuitivă a noilor prevederi în rândul autorităților vamale naționale, a operatorilor economici și chiar a publicului.

În vederea atingerii acestor obiective, Comisia Europeană a selectat consorțiul format din companiile SIVECO România și INTRASOFT International pentru a-i furniza, în cadrul contractului cadru B-Train 3, servicii de suport pentru programe de instruire pe multiple direcții în domeniul vamal și al taxelor, soluții de eLearning și servicii de comunicare.

Acest contract cadru, cu valabilitate de 3 ani și valoarea de 9,4 milioane de Euro, poate fi prelungit pentru încă 3 ani.

Florin Ilia, Președinte și Director General al SIVECO România, declară: "Suntem onorați că am fost din nou selectați de către Comisia Europeană să livrăm software și servicii într-un proiect strategic, deoarece acest lucru ne arată că suntem considerați un furnizor de încredere. Până în prezent, SIVECO, împreună cu partenerii săi, a implementat peste 20 de proiecte în relație directă cu Comisa Europeană, care implică dezvoltarea de sisteme IT integrate, cu beneficii directe pentru milioane de cetățeni ai UE. Suntem pasionați de munca noastră, permanent preocupați de calitatea produselor serviciilor pe care le livrăm și hotărâți să reușim în misiunea de a deveni una dintre principalele case de software la nivel european".

Programul care va urmează să fie implementat la DG TAXUD va conduce la uniformizarea și eficientizarea operațiunilor vamale și fiscale desfășurate în toate țările UE, contribuind la o punere în aplicare, consistentă, performantă și armonizată a măsurilor legislative comunitare.

În plus, proiectul vine în ajutorul experților și responsabililor din domeniul vamal și fiscal, precum și a operatorilor economici, cărora le pune la dispoziție servicii de informare, formare și certificare, aducându-le la cunoștință exemple de bune practici și promovând schimbul de experiență. În premieră, noul Cod vamal al Uniunii aduce și publicul în relație directă cu autoritatea centrală DG TAXUD, creând necesitatea unei comunicări eficiente și la acest nivel.

Toate aceste demersuri vor crește eficiența punerii în aplicare a reglementărilor UE.

"Semnarea contractului B-Train 3 este o recunoaștere a valorii adăugate a produselor și serviciilor SIVECO din cadrul proiectelor furnizate Comisiei Europene și reconfirmă poziția noastră de top în industria software europeană", adaugă Ștefan Morcov, Vicepreședinte Adjunct SIVECO România.

Liderul consorțiului, SIVECO România are o experiență solidă și o experiență îndelungată în proiectarea, implementarea și gestionarea cu succes a peste 3.500 de proiecte complexe, pentru mai mult de 1.500 de clienți, în 27 de țări de pe 4 continente.

INTRASOFT International este un important furnizor de servicii IT pentru Comisia Europeană, având o experiență exhaustivă în domeniul vamal și fiscal, cunoscând în profunzime legislația și procedurile comunitare relevante.

SIVECO este singura companie românească de soft și servicii care încheie contracte cu organisme centrale ale Comisiei Europene, fiindu-i încredințate spre elaborare și implementare proiecte majore, pentru instituții guvernamentale cum sunt Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Agenția Europeană de Siguranță a Aviației, Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimentație (CHAFEA), Directoratul General pentru Sănătate și Consumatori, Eurostat (Institutul Uniunii Europene pentru Statistică), Oficiul de cooperare EuropeAid, și Banca Europeană de Investiții.

Pentru toți acești clienți, compania a oferit soluții integrate, cum ar fi dezvoltarea de sisteme financiare, soluții de management al documentelor și conținutului, aplicații administrative, sisteme informatice geografice (GIS), portaluri web și sisteme de eLearning.