Enciclopedia interactivă România 1918: istoria pe înțelesul generației digitale
Aplicația dedicată Centenarului a fost prezentată în deschiderea eLSE, una dintre cele mai importante conferințe de eLearning din România
O colecție unică de sute de imagini rare, filme, vizualizări în 3D ale unor monumente care comemorează Unirea sau ale unor arme din Primul Război Mondial, mărturii de pe front și din spatele frontului, a fost prezentată publicului în deschiderea celei de a XIV-a ediție a Conferinței internaționale de știință eLSE – eLearning și Software Educațional, care se desfășoară astăzi, la București. Cu această ocazie, participanți din toată Europa s-au strâns în aula Bibliotecii Centrale a Universității Politehnice, pentru a prezenta cele mai noi trenduri în materie de soft educațional.
Enciclopedia este „oferită românilor de pretutindeni, ca un memento al celui mai important proiect național”, spun autorii ei. Enciclopedia digitală „România 1918. Oameni, momente și imagini” este un proiect privat, fiind creată de SIVECO România, în parteneriat cu instituții prestigioase de cultură și personalități ale societății românești.
Aplicația este gratuită și poate fi descărcată de pe orice platformă – Google Play, App Store, Microsoft Store, dar și direct de pe www.romania1918.eu.
„Ne dorim ca această enciclopedie să ajungă până la 1 septembrie 2018 la toţi profesorii de istorie şi la toţi învăţătorii din România şi, până la 1 Decembrie, să ajungă la toţi elevii români ca material de studiu”, a declarat Radu Jugureanu, coordonatorul proiectului și director eContent SIVECO România.
În cadrul aplicației, există peste 370 de imagini rare, provenite din colecții particulare sau muzeale (dintre care unele au fost animate), 8 filme de epocă, 12 obiecte 3D, 24 de hărți digitale interactive și grafice cu informații, chiar și două jocuri care simulează bătălii istorice.
Proiectul a fost realizat prin voluntariat de o echipă de specialiști din mai multe domenii, de la istorici, cercetători, colecționari, profesori universitari, muzeografi, scriitori, la bloggeri, dezvoltatori, graficieni, testeri, web designeri, oameni de marketing, specialiști în arme, chiar și de către un cosmonaut. Îi puteți găsi pe toți menționați la Creatori și Parteneri, pe www.romania1918.eu.
Consiliul științific al enciclopediei este format din somități ale științei, istoriei și culturii românești: General Prof. Univ. Dr. Mihail E. Ionescu, Prof. Univ. Dr. Corneliu Mihail Lungu, istoricul Neculai Moghior, Prof. Univ. Dr. Ioan Opriș, Lt. Gen. (ret.) Dr. Dumitru Dorin Prunariu, Prof. Univ. Dr. Gheorghe Sbârnă, Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu, Dr. Simona Tănăsescu, prof. Simona Tănase, Dr. Doru Dumitrescu și Dr. Gabriel Leahu.
Partenerii care au contribuit la realizarea conținutului și la ilustrarea enciclopediei sunt: Arhiva Națională de Filme, Consiliul Național al Cinematografiei, Muzeul Național Castelul Peleș, Muzeul Național de Istorie a României/www.marelerazboi.ro, Muzeul Național de Istorie al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie Satu Mare, Muzeul Județean Ialomița, Mausoleul Mateiaș, Muzeul Municipal Câmpulung, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Biblioteca Digitală a Bucureștilor, Camera de Comerț și Industrie a României, editurile Stefadina, Polirom, Cetatea de Scaun și Litera.
Parteneri media: Libertatea, Hotnews.