Irina Socol este în topul antreprenorilor de succes din Europa Centrală şi de Est | SIVECO Romania

Irina Socol este în topul antreprenorilor de succes din Europa Centrală şi de Est

Marţi, August 2, 2011

Distincţia i-a fost acordată de către Forumul European al Antreprenorilor, pentru leadership şi rezultate excepţionale în management

Bucureşti, 2 august 2011 - Cei mai buni antreprenori europeni au fost recompensaţi pentru inovaţie, viziune, curaj şi implicare în proiecte internaţionale cu distincţia "Noii Campioni Europeni". Irina Socol, Preşedinte şi Director General al SIVECO Romania, a primit acest titlu onorant alături de manageri ale unor firme din Croaţia, Rusia, Ucraina, Slovenia, Polonia, Letonia, Ungaria, Macedonia, Cehia şi Croaţia.

Evenimentul a fost organizat de Forumul European pentru Cercetări Antreprenoriale (European Forum for Entrepreneurship Research EFER) în colaborare cu IESE Business School Barcelona şi Şcoala Economică (SGH) din Varşovia.

Proiectul identifică antreprenorii care au reuşit să construiască companii de succes în Europa Centrală şi de Est şi care şi-au extins dezvoltarea pe piaţa internaţională. "Europa are antreprenori de mare talent care sunt gata să se dezvolte peste graniţele ţării lor şi să devină competitivi într-o lume din ce în ce mai globalizată. Felicităm toţi câştigătorii acestei competiţii care au dovedit că antreprenorii europeni sunt inovatori şi competitivi la nivel internaţional. Am dorit să onorăm aceste eforturi deosebite şi să iniţiem un proces de dezvoltare a unor lecţii educaţionale despre antreprenoriat care să constituie exemple de best practices şi de educare a viitoarei generaţii. Educaţia antreprenorială are un impact deosebit atunci când se referă la cazuri de succes locale la care orice student din regiune se poate raporta. Vom scrie o carte care va cuprinde studiile de caz despre cei 25 de premianţi. Aceasta va fi folosită în universităţi şi în organizaţiile antreprenoriale din toată lumea. Vom oferi astfel, în premieră, un material didactic actual şi valoros celor care doresc să ajungă la rândul lor antreprenori de succes", a declarat Bert Twaalfhoven, Preşedinte şi Fondator EFER.

"Sunt onorată să fiu în rândul noilor campioni europeni în antreprenoriat. Aici, în SIVECO Romania, facem lucruri mari de 19 ani, cu multă pasiune şi determinare. Soluţiile noastre sunt folosite azi de milioane de utilizatori din ţări de pe trei continente. Dorim să devenim un lider regional în furnizarea de soluţii integrate de top. În România soluţiile noastre informatice eficentizează activitatea firmelor firme private şi publice precum Ministerul Agriculturii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, MCSI, Ministerul Muncii, Ministerul de Finanţe. Referinţele pe care le-am dobândit în proiecte complexe precum cele implementate la CNAS, APIA, APDRP, ANOFM, Vamă sunt argumentele noastre forte atunci când afirmăm că deţinem expertiză în derularea de proiecte complexe, de anvergură, cu impact social deosebit", a declarat Irina Socol, Preşedinte şi Director General SIVECO Romania.

În 2010, Irina Socol a primit trofeul "Prix scientifique" într-o ceremonie organizată la Palatul Parlamentului European din Bruxelles, fiind prima femeie de afaceri din România premiată în competiţia "Antreprenoriatul feminin european".

Statisticile arată că, la nivelul Uniunii Europene, doar 30% dintre femei sunt antreprenoare, autorităţile comunitare manifestând un interes crescut pentru eliminarea diferenţelor de acest fel.