Juriul "Best in Biz Awards" oferă companiei SIVECO Romania Medalia de Aur pentru cel mai bun model de business | SIVECO Romania

Juriul "Best in Biz Awards" oferă companiei SIVECO Romania Medalia de Aur pentru cel mai bun model de business

Vineri, Mai 11, 2012

Proiectele SIVECO au fost evaluate de către analiştii de business şi jurnaliştii internaţionali, atât din pespectiva rezultatelor de business cât şi a impactului lor social.
 

O nouă şi importantă recunoaştere a excelenţei SIVECO în afaceri vine din Statele Unite ale Americii! Juriul prestigioasei competiţii Best in Biz Awards a oferit SIVECO Romania Medalia de Aur pentru proiectele sale cu impact social major, având milioane de beneficiari în 19 ţări de pe glob.
 
“Suntem onoraţi să primim Medalia de Aur din partea unui juriu format din prestigiosi analişti de business şi reprezentanţi ai presei americane de specialitate, foarte avizaţi şi selectivi. Suntem mândri că, din cele peste 40 de companii internaţionale care au aplicat în actuala ediţie a competiţiei, juriul a apreciat în mod special proiectele şi rezultatele companiei noastre”, a declarat Irina Socol, Preşedinte şi Director General SIVECO Romania.
 
SIVECO Romania dezvoltă şi implementează proiecte de informatizare de anvergură în domenii precum educaţie, sănătate, agricultură, administraţie, vămi, pentru organizaţii din sistemul public şi din cel privat.

De-a lungul celor 20 de ani de activitate, compania a fost recompensată cu peste 150 de premii şi distincţii internaţionale, care probează inovativitatea, calitatea produselor şi serviciilor sale precum şi implicarea în proiecte IT de amploare, cu impact economic şi social major.
 
“Best in Biz Awards 2012 EMEA” este o competiţie internaţională independentă, de mare anvergură, a cărei juriu este format din membri media şi analişti specializaţi pe domenii de business. La ediţia din acest an a competiţiei au fost înscrise peste 40 de companii private sau publice din peste 20 de ţări  din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.
 
Câştigătorii competiţiei Best in Biz Awards 2012 EMEA au fost selectaţi pe baza scorului acordat de un juriu format din specialişti media ai unor publicaţii de top din Statele Unite, precum şi din Emiratele Arabe Unite, Germania, Elveţia, Olanda, Marea Britanie, Franţa, Brazilia, Irlanda, Israel, Slovacia şi Africa de Sud.