Responsabilitatea Socială a Companiilor - evoluţie şi revoluţie | SIVECO Romania

Responsabilitatea Socială a Companiilor - evoluţie şi revoluţie

Vineri, Iulie 29, 2011

A fost lansată o carte cu întâmplări din viaţa celor mai apreciate companii din România implicate în acţiuni de responsabilitate socială

Bucureşti, 29 iulie 2011 - Performanţele SIVECO Romania în proiectele de responsabilitate socială sunt de notorietate, compania făcând parte din topul celor mai importante firme din România care derulează proiecte de susţinere a comunităţii.

Lansată în cadrul unei ceremonii emoţionante desfăşurate recent în Bucureşti, cartea CSRevolution include poveştile de viaţă a 25 de companii de top, privite prin ochii celor care le-au adus pe culmile performanţei, adevărate mecanisme de influenţare a comunităţilor din care fac parte şi viziunea lor despre un model de educare şi implicare socială, care sa răspundă numeroaselor nevoi ale comunităţilor şi mediului.

Proiectele susţinute de SIVECO Romania, consolidate în mulţi ani, au câştigat încrederea beneficiarilor lor prin rezultate care confirmă angajament, implicare, determinarea de a atinge obiectivele declarate şi asumate.

"Participarea SIVECO Romania la acţiuni de responsabilitate socială este o componentă constantă, garantată de mecanismele şi proiectele pe care le-am gândit de-a lungul timpului şi face parte din filozofia corporatistă a companiei. Compania abordează politica de CSR din perspectiva dezvoltării sustenabile a societăţii pe termen lung. Proiectele pe care le dezvoltăm - de eLearning, eHealth, eAgriculture, eCustoms, eGovernment - au prin excelenţă atribute sociale pentru că se adresează tuturor categoriilor profesionale şi le influenţează viaţa, declară Irina Socol, Preşedinte şi Director General SIVECO Romania.

SIVECO Romania şi-a pus semnătura pe proiecte mari cu un impact social decisiv asupra utilizatorilor săi finali, cetăţeni ai societăţii informaţionale: generalizarea instruirii asistate de calulator în sistemul preuniversitar românesc - SEI, proiectul destinat gestionării fondurilor europene pentru fermieri (APIA), proiectul de informatizare a sănătăţii dezvoltat la CNAS, proiectul de informatizare a vămilor sau aplicaţia dezvoltată pentru Biroul de Credit.