În România, 7 profesori din 10 preferă să predea cu ajutorul calculatorului | SIVECO Romania

În România, 7 profesori din 10 preferă să predea cu ajutorul calculatorului

Marţi, Iunie 24, 2008

Marţi, 24 iunie, în cadrul unui eveniment desfăşurat în aula Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti, au fost făcute publice rezultatele cercetării evaluative asupra implementării Programului SEI (Sistem Educaţional Informatizat), cercetare desfăşurată în perioada august 2007 - mai 2008 de către Universitatea din Bucureşti, în colaborare cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, cu Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie (TEHNE) şi cu Asociaţia pentru Ştiinţele Educaţiei (ASTED).

Sistemul Educaţional Informatizat este un program complex iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, al cărui obiectiv de bază îl reprezintă susţinerea procesului de predare-învăţare în învăţământul preuniversitar cu tehnologii de ultimă oră. Programul sprijină obiectivele reformei educaţionale în conformitate cu planul de acţiune eEurope 2005, demarat de Uniunea Europeană ca parte a iniţiativei europene eLearning. 

Raportul de cercetare pune în valoare o serie de aspecte privind modul în care noile tehnologii sunt utilizate în sistemul de învăţământ românesc pentru activitatea didactică, pentru colaborare şcolară şi pentru dezvoltarea la elevi de competenţe pentru secolul XXI.

Rezultatele relevă un impact pozitiv al SEI asupra sistemului de învăţământ, atât din perspectiva cadrelor didactice cât şi din cea a elevilor.

În planul activităţii cadrului didactic, tehnologiile informaţiei şi comunicării (TIC) contribuie în cea mai mare măsură la facilitarea atingerii obiectivelor lecţiei, urmată de uşurarea activităţii cadrului didactic. La nivelul organizării procesului educaţional, valenţele utilizării TIC sunt remarcate de profesori în special pentru învăţarea activă, participativă, precum şi pentru învăţarea în cooperare.

Şapte profesori din zece (70,2%) remarcă impactul pozitiv al TIC asupra performanţei la disciplina pe care o predau şi 65% dintre aceştia declară că ştiu să folosească calculatorul bine sau foarte bine.

Efectele utilizării TIC asupra performanţei şcolare, estimate de către cadre didactice

Un alt aspect relevat de studiu este că formarea în domeniul utilizării noilor tehnologii pentru predare-învăţare-evaluare are o importanţă semnificativă pentru cadrele didactice.

Astfel, 83% dintre profesorii care au urmat un curs de formare specializat remarcă un impact pozitiv al utilizării computerului asupra elevilor, faţă de doar 65% în cazul profesorilor care nu au urmat cursuri de TIC. 

La rândul lor, elevii consideră că cel mai important efect al utilizării calculatorului la lecţii este faptul că învaţă mai uşor, urmat la foarte mică distanţă de o înţelegere mai facilă şi de atragerea lor pentru a învăţa să lucreze cu computerul.

Doar 0.9% din elevii şcolilor utilate cu laboratoare în cadrul Programului SEI nu utilizează calculatorul, 63% utilizează calculatorul la şcoală iar 83% acasă. 

95% dintre elevi declară că ar dori să utilizeze mai mult computerul şi Internetul pentru lecţii la diferite discipline. Ei consideră, în proporţie de 90%, că aceia dintre ei care nu au acces la un calculator vor fi dezavantajaţi mai târziu

Studiul prezentat este primul de acest fel din România de o asemenea amploare, având ca subiect contribuţia tehnologiei la modernizarea sistemului de educaţie.

El a cuprins un număr de 5736 de subiecţi – elevi (3953), cadre didactice (1588) şi directori de şcoală (195)– din 199 unităţi şcolare, alcătuind un eşantion multistratificat reprezentativ la nivel naţional pentru beneficiarii Programului SEI al Ministerului Educaţiei. 

În cadrul evenimentului desfăşurat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, la care au participat numeroşi invitaţi, cadre didactice şi oficialităţi, s-au prezentat de asemenea iniţiativele UNESCO în privinţa standardelor de competenţă TIC pentru cadrele didactice, programul eTwinning de colaborare prin Internet între şcolile din Uniunea Europeană şi programul iniţiat de Intel pentru formarea cadrelor didactice, intitulat Intel Teach.  

Evenimentul a fost rodul unei colaborări între Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti, fiind organizat cu sprijinul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, precum şi al companiilor Intel şi SIVECO Romania.