SIVECO România excelează din nou la examenul calităţii | SIVECO Romania

SIVECO România excelează din nou la examenul calităţii

Marţi, Iunie 20, 2017

Sistemul de management al calităţii implementat în SIVECO în conformitate cu standardul ISO 9001:2015 a fost certificat de către un lider mondial în domeniul certificărilor de sisteme de management

SIVECO România trece din nou cu brio încă un examen: certificarea sistemului de management al calităţii în conformitate cu cerinţele acestui standard internaţional.

“Recertificarea sistemului de management al calităţii din compania noastră a fost realizată în urma auditului efectuat de TUV Austria în luna mai 2017. Este un semnal foarte important pentru noi că asigurăm clienţilor cele mai bune servicii, ajutându-i ca, la rândul lor, să se dezvolte şi să câştige noi clienţi”, a declarat Daniela Bichir, Vicepreşedinte Resurse Umane şi Guvernanțăîn cadrul SIVECO România

Standardul ISO 9001:2015 stabileşte cerinţele pentru sistemul de management al unei organizaţii care doreşte să demonstreze abilitatea de a furniza constant un produs/serviciu conform cerinţelor clienţilor şi cerinţelor legale, şi care vizează creşterea satisfacţiei clienţilor prin aplicarea efectivă a sistemului, inclusiv a îmbunătăţirii continue a sistemului.

Noutățile față de versiunile anterioare se referă la:

  • O mai bună integrare a cerințelor standardului cu managementul afacerilor, în special pe partea de servicii;
  • Intensificarea abordării ca process în cadrul Sistemului de Management al Calității și o mai frecventă utilizare a ciclului PDCA;
  • Implicarea mult mai profundă a managementului de la cel mai inalt nivel;
  • Introducerea gândirii pe bază de risc în cadrul Sistemului de Management al Calității;
  • Accentuarea monitorizării performanței;
  • O documentație mult mai simplificată.

SIVECO România are în prezent peste 1.700 de clienţi în România şi în ţări din Europa Centrala si de Est, din Uniunea Europeană, spaţiul Comunităţii Statelor Independente, în Orientul Mijlociu şi Apropiat şi în nordul Africii.