Cum se poate dezvolta sistemul medical | SIVECO Romania

Cum se poate dezvolta sistemul medical

Marţi, Decembrie 18, 2012
Specialiştii prezenţi au dezbătut strategiile de modernizare ale sistemelor medicale

SIVECO Romania a participat la Sofia, în calitate de partener oficial, la evenimentul CEE Healthcare Challenge – Calitate şi eficienţă, organizată de International Data Corporation.

Conferinţa a reunit numeroşi specialişti din domeniul sănătăţii, dar şi factori de decizie din importante instituţii ale sistemului medical care au dezbătut cele mai adecvate strategii de dezvoltare a unui sistem centralizat de eHealth în Bulgaria, precum şi oportunitatea implementării dosarului electronic al pacientului şi reţetei electronice.

SIVECO Romania este un promotor activ în implementarea proiectelor de eHealth, ca iniţiativă strategică de modernizare a oricărei societăţi.

Plecând de la experienţa sa în implementarea reţetei electronice în sistemul de sănatate din Romania, SIVECO a prezentat factorii care pot asigura succesul în dezvoltarea unui astfel de sistem informatic. Totodată, au fost evidenţiate avantajele unui astfel de sistem, de la creşterea calităţii actului medical de prescripţie, până la reducerea riscului de eroare pe parcursul procesului de eliberare şi administrare a medicamentelor.

"SIVECO Romania susţine efortul de a investi în sănătatea pacienţilor. Suntem mândri că putem oferi beneficiarilor proiectelor noastre de eHealth un plus de valoare esenţial", declară Marian Murguleţ, director regional SIVECO pentru Bulgaria.

SIVECO Romania contribuie la implementarea celui mai complex proiect IT desfăşurat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor Sociale de Sănătate (SIUI). Acesta este un mijloc esenţial pentru eficientizarea sistemului asigurărilor de sănătate din România şi creşterea calităţii serviciilor medicale şi farmaceutice.

La nivel internaţional, SIVECO Romania a fost implicată activ în proiecte ample din domeniul sănătăţii: proiectul de informatizare a sistemului naţional de sănătate, implementat pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din Bulgaria (NHIF) dezvoltarea unui sistem informatizat destinat sistemului de asigurare socială şi de sănătate din Franţa şi Croaţia.