SIVECO Romania participă la conferinţa internaţională eLearning şi software pentru educaţie (eLSE) | SIVECO Romania

SIVECO Romania participă la conferinţa internaţională eLearning şi software pentru educaţie (eLSE)

Joi, Aprilie 15, 2010

La eveniment sunt prezenţi oficiali ai NATO şi personalităţi din mediul academic din 18 ţări.

Bucureşti, 15 aprilie 2010 - Delegaţi ai NATO şi personalităţi din mediul academic universitar din 18 ţări participă timp de două zile (15 şi 16 aprilie), la Bucureşti, la cea de-a VI-a ediţie a conferinţei ştiinţifice internaţionale "eLearning şi Software pentru educaţie (eLSE)".

Cât de utile sunt soluţiile de eLearning pentru mediul academic, dar şi pentru zona militară? Ce înseamnă un învăţământ bazat pe tehnologia multi-touch? Cum pot fi gestionate şi dezvoltate tehnologiile Advanced Distributed Learning? Sunt doar câteva întrebări care vor primi răspuns în cadrul conferinţei ştiinţifice internaţionale organizate de Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", cu sprijinul SIVECO Romania.
Delegaţia NATO este condusă de preşedintele grupului, Joseph Camacho, alături de Paul Jesukiewicz, directorul Advanced Distributed Learning (ADL).

SIVECO Romania este partener al ADL Initiative, o iniţiativă din cadrul Departamentului Apărării Statelor Unite care defineşte standardele şi specificaţiile pentru instruirea asistată de calculator, şi al ADL România. Statutul de partener al ADL înseamnă recunoaşterea performanţelor companiei SIVECO Romania în domeniul educaţional.

Tema conferinţei din acest an este "Învăţământ distribuit avansat la distanţă şi transformarea pregătirii". Lucrările vor fi deschise de prof. dr. Ion Roceanu, şeful departamentului pentru Învăţământ Distribuit Avansat la Distanţă din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I".

Profesor Radu Jugureanu, directorul departamentului AeL eContent în cadrul SIVECO Romania, membru al comitetului ştiinţific al conferinţei, va susţine lucrarea "Soluţii de eLearning pentru mediul academic şi pentru corporaţii".

Toate lucrările prezentate vor fi publicate în revista eLearning and Software for Education, care prezintă în fiecare an tendinţele din diferite medii: şcoli, universităţi, companii, organizaţii neguvernamentale şi instituţii.

De asemenea, sâmbătă, 17 aprilie, delegaţia de experţi NATO pe probleme ADL va efectua o vizită la sediul SIVECO Romania, ocazie cu care li se vor prezenta primele realizări din domeniul tehnologiilor educaţionale multisenzoriale care fac obiectul unui amplu proiect derulat în cooperare de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, SIVECO Romania şi Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".

Despre Universitatea Naţională de Apărare "Carol I"

Universitatea a fost fondată în anul 1889, de către generalul Ştefan Fălcoianu, fiind a şasea scoală de stat major din Europa, alături de cele din Berlin, Viena, Paris, Torino şi Bruxelles, având iniţial numele de "Şcoala Superioară de Război".

Învăţământul în Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" asigură o pregătire completă şi complexă menită să consolideze instrumentarul ştiinţific şi metodologia necesară utilizării superioare a principiilor şi normelor acţiunii şi conducerii militare de nivel tactic interarme, operativ şi strategic în timp de pace, criză şi război.

Departamentul de Învăţământ Distribuit Avansat la Distanţă din cadrul universităţii asigură serviciile educaţionale bazate pe tehnologii didactice informaţionale, prin forme de învăţămant la distanţă şi la distanţă on-line, în conformitate cu legile şi reglementările naţionale şi în deplin acord cu principiile şi standardele NATO privind ADL (Advanced Distributed Learning - Învăţămantul Avansat Distribuit la Distanţă). Din anul 2009, Departamentul ADL din România este unul din cele şase laboratoare acreditate ADL la nivel naţional.