SIVECO România s-a alăturat misiunii ”Calculează amprenta de carbon” | SIVECO Romania

SIVECO România s-a alăturat misiunii ”Calculează amprenta de carbon”

Vineri, Aprilie 21, 2017

Datorită colectării selective a deşeurilor, compania a redus amprenta de carbon cu 548 kg CO2

SIVECO România s-a alăturat anul acesta misiunii „Calculează amprenta de carbon, proiect iniţiat de Asociaţia ZeroCO2, pentru asumarea şi raportarea responsabilităţii impactului asupra mediului, de către companii. 

SIVECO România este printre primele companii din ţara noastră care a decis să monitorizeze şi să raporteze în mod transparent volumul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES).

Înfiinţată în anul 2014, Asociatia ZeroCO2 este activ implicată în programele naționale destinate combaterii problemelor de mediu cauzate de schimbările climatice.  

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră este un obiectiv global, care preocupă toate organizaţiile din toate domeniile. Calculul amprentei de carbon reprezintă primul pas pentru reducerea acestor emisii şi pentru implementarea unui plan al managementul carbonului.

Raportarea datelor pentru calculul emisiilor este un bun prilej de comunicare între departamentele unei companii referitor la factorii care influenţează mediul si la nivelul de impact al fiecăruia dintre ei. Totodată, prin calculul amprentei de carbon, o companie poate avea imaginea de ansamblu asupra consumului de resurse astfel încât, bazându-se pe aceste date, să poată intervi punctual in vederea reducerii costurilor aferente.

Pentru calculul emisiilor de gaze cu efect de seră aferente activităţii operaționale din cadrul SIVECO România au fost folosite date referitoare la consumul de energie electrică, consumul de gaz, consumul de combustibil utilizat de maşinile companiei, zborurile și cazările realizate în scop de business de către angajaţii firmei, precum şi cantitatea de deşeuri generată.

Având în vedere faptul că SIVECO România activează în domeniul IT, ponderea cea mai mare a emisiilor este dată de consumul de energie electrică (59%).

Pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), începând din anul 2012, SIVECO România a implementat o serie de masuri precum: achiziţionarea de maşini cu consum mic de combustibil, diminuarea consumului de energie electrică, introducerea unui sistem de colectare selectivă a deşeurilor. Efectele cuantificabile ale acestor măsuri au avut rezultate pozitive directe asupra mediului. De exemplu, datorită colectarii selective a deşeurilor, SIVECO România a redus amprenta de carbon cu 548 kg CO2. Diminuarea costurilor anuale de achiziţionare a energiei electrice cu 175.696 euro reprezintă o reducere semnificativă a consumului de energie, respectiv a cantității de emisii.

Încă din anul 2012, compania a obţinut certificarea ISO 14001 privind Sistemul de Management al Mediului care include prevenţia poluării, reducerea cantităţilor de deşeuri rezultate şi conservarea resurselor (apă, gaz, electricitate).

Demersurile SIVECO România pentru o atitudine responsabilă faţă de mediul înconjurător acoperă o gamă largă de activităţi şi au fost demarate de mult timp. Astfel, în portofoliul de produse şi servicii ale SIVECO intră aplicaţii menite să diminueze consumul de resurse şi să contribuie la protecţia mediului înconjurător: sistemul informatic de management SIVECO Applications, sistemul de management al deşeurilor EcoSUNT, sistemul de management al documentelor SIVADOC.

“Alăturându-se misiunii «Calculează amprenta de carbon», SIVECO dă un exemplu de bună practică privind responsabilitatea faţă de mediul înconjurător. Din punctul nostru de vedere, doar prin protejarea şi conservarea mediului în care trăim putem să asigurăm un viitor sustenabil. De aceea, este necesar ca tot mai multe companii si organizații să conştientize şi să-şi asume demersurile de protecţie a mediului”, declară Roxana Constantin, Manager de Proiect la Asociaţia ZeroCO2       

Raportul SIVECO privind calculul amprentei de carbon poate fi citit aici.