Solutii eficiente în prelucrarea informatiilor în administratia publica | SIVECO Romania

Solutii eficiente în prelucrarea informatiilor în administratia publica

Marţi, Iulie 24, 2007

Bucureşti, 24 Iulie 2007 - SIVECO Romania şi Agenţiile de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi Nord-Est au demarat, încă de la începutul anului, un intens program de seminarii dedicate prezentării beneficiilor pe care informatizarea le aduce instituţiilor publice.

Intitulate „Soluţii eficiente în prelucrarea informaţiilor în administraţia publică”, seminariile şi-au propus să prezinte oamenilor din consilii judeţene, prefecturi şi primării din mai multe regiuni ale ţării beneficiile pe care le soluţiile informatice le aduc în relaţia dintre cetăţeni şi instituţiile administraţiei publice locale .

Cel mai recent seminar din această serie a avut loc la Cluj-Napoca, la eveniment participând reprezentanţi din toate segmentele administraţiei publice locale din Cluj - Napoca, Satu - Mare, Sălaj, Bistriţa – Năsăud, dar şi reprezentanţi regionali din domenii conexe, precum cel al utilităţilor publice.

„Intenţia companiei SIVECO Romania – în calitate de iniţiator al acestor seminarii – este de a prezenta invitaţiilor săi din administraţia publică locală şi din serviciile de utilităţi publice, soluţiile sale aplicate în proiectarea şi realizarea sistemelor informatice şi beneficiile pe care instituţiile publice le-au obţinut prin implementarea lor. Administraţia publică românească parcurge un amplu proces de reformă structurală, iar informatizarea ei la standardele UE reprezintă o necesitate. Instituţiile publice trebuie să aibă un control permanent al activităţii desfăşurate. Soluţiile software pe care SIVECO Romania le adresează acestui sector asigură eliminarea redundanţelor, alinierea la legislaţia în vigoare şi la standardele europene, controlul stabil şi comunicarea facilă, în timp real, la toate nivelurile de decizie din instituţie şi cu toate catogoriile de public”, explică Ovidiu Călin, Director pentru Zona de Nord Vest, in cadrul SIVECO Romania.

În cadrul evenimentului de la Cluj au fost prezentate proiectele de succes implementate de SIVECO Romania în administraţia publică, ceea ce a permis evidenţierea mai facilă a beneficiilor aduse de soluţiile informatice în sistem.

Astfel, SIVECO Applications 2010, noua versiune a pachetului informatic integrat dezvoltat de companie, special conceput pentru alinierea la cerinţele UE, se adresează administraţiei publice româneşti în calitate de instrument informatic de mare utilitate în eficientizarea activităţilor şi a proceselor interne, în asigurarea unui management superior, la nivel european, al instituţiilor. 

Sistemul de gestiune a documentelor şi fluxurilor de lucru, SIVADOC 2010 permite o gestionare uşoară a documentelor şi versiunilor acestora, ceea ce, mai ales în administraţia publică, înseamnă creşterea eficienţei angajaţilor şi reducerea timpului de răspuns la solicitările cetăţenilor.

Din sfera instrumentelor de Business Inteligence, SIVECO Business Analyzer are rolul de integrator al informaţiilor din cadrul instituţiei publice, asistâd conducerea în timp real în procesul de luare a deciziilor, într-o manieră flexibilă faţă de particularităţile administraţiei publice.

O tematică distinctă în cadrul seminarului a fost platforma de eLearning, o platformă integrată completă, de instruire şi gestiune a conţinutului, dedicată mediilor de instruire din cadrul organizaţiilor şi putând fi adaptată cu uşurinţă la cerinţele specifice unei instituţii publice.  

O instituţie ce a înţeles că cetăţenii români au nevoie de acces la servicii publice îmbunătăţite a fost Primăria Municipiului Bucureşti, un adevărat caz de succes în implementarea de soluţii IT în administraţia publică şi un exemplu demn de urmat şi de alte instituţii din ţară.

SIVECO Applications reprezintă sistemul integrat capabil să răspundă cerinţelor definite de oricare din compartimentele Primăriei şi să asigure informarea corectă, completă şi în timp util a factorilor de decizie. Îmbunătăţirea activităţilor la nivelul întregii instituţii a condus, în primul rând, la o comunicare mai eficientă cu cetăţeanul, acesta devenind beneficiarul unor servicii de o calitate superioară, transparente şi de utilitate sporită.

Soluţiile SIVECO şi-au dovedit, în numeroase rânduri, fiabilitatea şi în cadrul sectorului de utilităţi publice, din acest motiv, o secţiune distinctă a seminarului a fost adresată reprezentanţilor acestor sector, prin prezentarea beneficiilor pe care le pot câştiga prin informatizarea activităţii. 

„Ne bucurăm să vedem cum interesul administraţiei publice pentru soluţiile informatice înregistrează o creştere, necesitatea alinierii la standardele europene fiind tot mai des înţeleasă la nivel de Primării, Consilii sau Prefecturi, în întreaga ţară, nu numai în oraşele mari. Reducerea birocraţiei în administraţii şi a volumului de muncă atribuită funcţionarilor publici este asigurată prin utilizarea unui sistem informatic adecvat şi, mai ales, adaptat realităţilor din administraţia publică românească. Numeroasa participare a reprezentanţilor instituţiilor publice la seminariile SIVECO ne dă încrederea că aducem o contribuţie importantă, prin soft-urile şi expertiza noastră, la buna desfăşurare a procesului de modernizare a administraţiei româneşti”, afirmă Viorel Coifan, Business Development Manager pentru Administraţia Publică la SIVECO Romania.