SIVECO Romania in Topul National al Firmelor Private 2013

SIVECO Romania în Topul Naţional al Firmelor Private 2013

Vineri, Octombrie 31, 2014

În clasamentul național al întreprinderilor mari, compania ocupă locul I în domeniul dezvoltării de sisteme informatice personalizate

În cadrul Galei „Topul Național al Firmelor Private din România”, compania a obţinut Locul I pentru „Performanță globală în afaceri”, la categoria întreprinderi mari din domeniul „Activități de realizare a soft-ului la comandă”.

Gala „Topul Național al Firmelor Private din România” este un eveniment anual tradiţional menit să recunoască şi să promoveze meritele întreprinzătorilor și cele mai performante întreprinderi.

În 2014, evenimentul a fost organizat în cadrul campaniei „Săptămâna europeană a IMM-urilor”, fiind coordonat de către Direcția Generală Întreprinderi și Industrie a Comisiei Europene.

SIVECO Romania este promotorul tehnologiilor avansate în domeniile educației, agriculturii, administrației publice și sănătății. Echipa SIVECO deține competenţe avansate în utilizarea unei game extinse de tehnologii şi metodologii de lucru moderne şi inovatoare (Java, Microsoft .Net, Oracle, SQL Server, MySQL, IBM DB2, PostgreSQL), care îi permit să dezvolte integral soluţii personalizate, adaptate cerintelor clienţilor din multe domenii de activitate.

Portofoliul de soluții de tip CAD (Customized Application Development) al companiei rezolvă cerințe specifice dintr-o arie foarte largă, de la gestiunea documentelor sau bonitatea clienților până la soluții care permit interacțiunea în cadrul soluțiilor de tip web-portal.

Astfel, SIVABON (sistemul de validare a bonităţii clienţilor), SIVADOC (sistemul de management al documentelor şi fluxurilor de lucru), soluţiile de tip Portal, soluţiile pentru Asigurări Sociale și pentru domeniul bancar sunt utilizate de mulţi ani de un număr foarte mare de utilizatori în proiecte dezvoltate de companie pe piaţa internă şi internaţională.

"Experții companiei noastre urmăresc şi anticipează dinamica pieței naționale și internaționale și asigură, prin implementarea proiectelor de tip Customized Application Development, convergența obiectivelor de business și sociale ale clienților noștri cu nevoile lor tehnologice. Gestionarea volumelor mari de date -tratate ca active de mare valoare - cu soluții informatice avansate, integrarea aplicațiilor eterogene, și întregul portofoliu de servicii personalizate sunt puse în slujba inovării afacerilor clienților noștri", declară  Mihai Tudor, Vicepreşedinte Comercial SIVECO.