Un proiect cu impact major în școlile românești primeşte recunoașterea comunității CSR din România, fiind premiat pentru Inovare Digitală | SIVECO Romania

Un proiect cu impact major în școlile românești primeşte recunoașterea comunității CSR din România, fiind premiat pentru Inovare Digitală

Vineri, Aprilie 7, 2017

Evenimente-fenomen, Conferințele Naționale și Internaționale de Învățământ Virtual, sunt susținute de SIVECO din 2003

A cincea ediție a celei mai importante competiții dedicate responsabilității sociale corporative, Romanian CSR Awards, și-a desemnat câștigătorii.

Anul acesta, au fost înscrise în competiție un număr record de de proiecte: 124.

Cei nouă membri ai juriului le-au evaluat în funcţie de impactul și relevanța lor pentru comunități, de numărul de beneficiari, angajați și voluntari implicați, dar și de eficiența bugetului investit.

De peste un deceniu, SIVECO susține implicarea profesorilor în învățământul virtual

SIVECO România a câștigat premiul al treilea la categoria Inovare Digitală în CSR pentru inițiativa Conferinţele Naţionale de Învăţământ Virtual (CNIV) şi Conferinţele Internaţionale de Învăţământ Virtual (ICVL) 2003 - 2016, organizate de Universitatea București, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, sub auspiciile Ministerului Educației Naționale, evenimente academice cu tradiție pe care compania SIVECO le sprijină de 14 ani.

„Fenomenul” CNIV/ICVL aduce în atenția actorilor din educația românească și internațională proiecte și cercetări ce implică trendurile educaționale curente în domeniul eLearning.

Profesori din învăţământul superior şi preuniversitar, elevi şi studenţi, cercetători din mediul academic și privat, dar și din institutele naționale de cercetare, companii implicate în domeniul eLearning, decidenți ai sistemului educațional românesc se reunesc anual în aula unei alte universități-gazdă, pentru a afla sau a-și face cunoscute realizările, pentru a face schimb de experiență , pentru a discuta proiecte viitoare, constituindu-se într-o reală și inspirațională comunitate de practică a învățământului virtual.

CNIV-ICVL a confirmat statutul de conferință de top de la prima ediție și până în prezent (14 ediții CNIV și 11 ediții internaționale ICVL).

De-a lungul timpului, peste 1500 de profesori și cercetători au înscris lucrări în cadrul conferinței CNIV; mii de profesioniști ai educației au participat la prezentări.

Conferințele ICVL au reunit de-a lungul a 11 ediții peste 700 participanți, din țări aflate pe 3 continente.

CNIV-ICVL a primit şi recunoașterea Uniunii Europene, fiind înscrisă de anul acesta în calendarul EU Agenda, la categoria Events in eLearning. 

E important de menţionat că în agenda UE sunt înscrise doar 8 evenimente românești.

„Proiectele prezentate de comunitatea CNIV din țară sau generate prin colaborare internațională confirmă potențialul românesc în domeniul tehnologiilor IT pentru educație și cercetare. Biblioteca de lucrări rezultate din aceste conferințe (o parte dintre lucrări având statut de citare Thomson Reuters!) reprezintă un adevărat tezaur public de cunoaștere și unul din izvoarele principale de inspirație în cercetarea aplicativă din domeniul eLearning atât în România, cât și în lume. De aceea, ne bucură cu atât mai mult recunoașterea venită din partea comunității CSR și ne onorează, pentru că ne confirmă că suntem pe drumul cel bun în misiunea noastră: soft care contează”, declară Radu Jugureanu, directorul departamentului eContent SIVECO România.

Manifestările CNIS sunt organizate și conduse de domnul profesor conferențiar universitar Marin Vlada, de la Universitatea București și se desfășoară simultan, timp de una sau două zile la sfârșitul lunii octombrie, perioadă în care au loc prezentări și dezbateri, Concursul "Software Educaţional" (jurizat de profesori și elevi) şi Expoziţia de produse software, echipamente şi produse IT destinate educaţiei, cercetării şi inovării.

Lucrările proiectează un învățământ al viitorului (care se află deja aici), vorbesc despre succesul folosirii mediului digital în educația și formarea profesională, despre cât de aproape suntem de Virtual Reality Learning (și cât de importante sunt lecțiile care folosesc elemente de VR, pentru captarea interesului școlarilor nativi digitali), precum și despre rezultate practice și aplicații originale.