20 de ani de internet în România, interviu Ştefan Morcov | SIVECO Romania

20 de ani de internet în România, interviu Ştefan Morcov

Marţi, Noiembrie 5, 2013
20 de ani de internet în România, interviu Ştefan Morcov

Ştefan Morcov, elev al unuia dintre primele licee din ţară cu laborator informatizat la apariţia internetului în România, a vorbit despre evoluţia domeniului .ro, despre influenţa internetului asupra lumii secolului XXI şi despre viitorul web-ului într-un interviu acordat HotNews.ro.

Ştefan Morcov este unul dintre românii care au contribuit la apariţia domeniului .ro. În 1993, era elev la Colegiul Dimitrie Cantemir din Bucureşti, poate "primul liceu din ţară cu laborator informatizat, cu calculatoare, internet". A absolvit Facultatea de Automatică la Universitatea Politehnică Bucureşti, are un MBA la Tiffin University Ohio şi la Universitatea Bucureşti, iar în prezent, la împlinirea a 20 de ani de internet în România, Ştefan Morcov conduce biroul de la Bruxelles al SIVECO pentru proiecte cu Comisia Europeană.

"Cuvinte cheie pe care le văd tot pentru viitorul apropiat - chiar dacă sună puţin a ficţiune: realitate virtuală 3D complet imersivă, continuă miniaturizare a aparatelor şi integrarea tehnologiei informaţiei în toate instrumentele din jurul nostru", a declarat Ştefan Morcov pentru Hotnews.ro.  

Hotnews.ro: Cum a apărut domeniul .ro şi ce rol aţi jucat dumneavoastră în această "poveste" care a început în 1993?

Ştefan Morcov: În momentul apariţiei Internetului în România, eram elev, chiar în Colegiul Dimitrie Cantemir unde a apărut. De altfel, acesta a fost motivul pentru care am ales acest liceu - observasem implicarea profesorilor şi liceului, şi am vrut să fac parte din aceasta miscare. Cantemir a fost cred primul liceu din tara cu laborator informatizat, cu calculatoare, internet, oameni calificati. Un colectiv superb de elevi si profesori. Am fost ascultati, sprijiniti, incurajati de profesori si de conducerea liceului care a vazut ca hobby-urile noastre constituie o forma valida de invatare. Am facut programare, aplicatii reale, retele, grafica si editare computerizata, intr-o epoca in care nu existau calculatoare nici in industrie, nici in universitati. Din liceul Cantemir ieseau informaticieni.

Hotnews.ro: Domeniul .ro a fost o cerinţă a pieţei comerciale sau o cerinţă a sistemului educaţional?

Ştefan Morcov: Domeniul, Internetul, tehnologia sunt o cerinţa a întregii societăţi. Economică şi socială. Educaţia a fost şi rămâne un domeniu aliniat la tehnologiile moderne. Am continuat să fac parte din această transformare şi după şcoală, ca furnizor de tehnologie informatică educaţională, în SIVECO.

Hotnews.ro: În 1993 internetul era la început în ţara noastră şi abia pătrunsese în câteva zone din Occident. Cum vedeaţi atunci viitorul internet-ului şi al domeniului.ro, v-aţi gândit că va ajunge atât de important şi mai ales că va ajunge indispensabil pentru business?

Ştefan Morcov: Eram departe de a vedea la acel moment impactul internetului. Am văzut însă categoric impactul tehnologiilor informatice ca ansamblu, de aceea am şi ales acest domeniu. Şi rămân entuziast, informatica continuă să aibă un potenţial uriaş de transformare a societăţii.

Hotnews.ro: În afară de faptul că românii sunt mari amatori de gadget-uri, care ar fi principalele motive care au făcut ca ţara noastră să aibă conexiuni atât de rapide şi la abonamente ieftine, mult peste ţările din vestul Europei?

Ştefan Morcov: Am citit studii şi statistici independente; de asemenea călătoresc foarte mult şi confirm că România are o conectivitate Internet excepţională. Exemplu punctual - am avut probleme de conexiune mai multe ore astpzi [29 octombrie - n.red.], în Bruxelles. Fără a defini exact relaţia de cauzalitate, deci tot la nivel de constatare, aş menţiona că educaţia în România a ţinut şi ţine bine pasul cu tehnologia informaţiei. În urma proiectelor de informatizare în educaţie în care am fost implicat împreună cu colegii din SIVECO, şcoala a fost de multe ori mult înaintea societăţii şi economiei ca nivel de tehnologizare, resurse educaţionale, pregătire a personalului. Aş menţiona de asemenea entuziasmul profesorilor, elevilor şi studenţilor. Ingineria în general, studiul tehnologiei şi ştiinţelor sunt în continuare respectate în România. Au existat iniţiative politice care au ajutat mult, trebuie să fie continuate. Tot la nivel de constatare: acum 20 de ani aproape că nu exista industrie IT în România, iar acum este un domeniu foarte important în economie.

Referitor la gadgeturi - îmi place să pun lucrurile în perspectivă, deci aş face o analogie. Acum 100 de ani, un telefon era gadget. Acum 15 ani, un telefon mobil era gadget. Acum fac videoconferinţe prin Internet aproape zilnic, unele de pe telefonul mobil, unele din maşină. La început îmi plăcea senzaţia de nou, ai o senzaţie de Star Trek. După o vreme, începe să fie indispensabil.

Hotnews.ro: Ce lucruri v-au surprins cel mai mult la evoluţia internet-ului în România? Sunt anumite lucruri despre care credeaţi că sunt cu totul nepromiţătoare, însă au explodat pur şi simplu online?

Ştefan Morcov: Smartphone-urile şi internetul mobil au reprezentat un salt foarte brusc. Unele servicii au un succes superb - vezi o comandă simplă de taxi sau pizza, serviciile de ştiri şi revistele online. Sunt şi multe zone dezvoltate slab în serviciile online. Tranzacţiile comerciale, administraţia publică, relaţia firmelor cu clienţii în general. Sigur, trebuie să o luăm şi ca pe o oportunitate.

Fără legatură directă cu Internetul, şi prea puţină cu România încă: am fost surprins de imprimantele 3D, cred că nimeni nu a prevăzut că vor apărea atât de rapid şi mai ales atât de ieftin. Pentru neavizaţi: este vorba de imprimantele care tipăresc pantofi de exemplu.

Hotnews.ro: Prin anii '95 mulţi jucau ore în sir jocuri stil "board games" online, apoi prin anii 2000 a fost o perioadă a jocurilor stil Counter Strike, a site-urilor tip mIRC în net cafe-uri, iar acum mulâi români îşi petrec cel mai mult timp online pe Facebook. Care ar putea fi "the next big thing" care să ocupe majoritatea timpului petrecut online de români?

Ştefan Morcov: Nu m-aş limita la jocuri. Sunt un aspect, dar nu e unicul. Am avut perioade în care am petrecut foarte mult timp învăţând pe internet... programare, chitară, navigaţie cu vele, psihologie sau istorie. Încă nu am văzut fiecare elev cu o tabletă în loc de caiet; va veni foarte repede. Chiar dacă nu este evident, petrecem mai mult timp învăţând şi muncind (pe Internet) decât jucând jocuri (pe Internet). Petrecem deja mult timp pe Internet vorbind pe skype cu prietenii şi parteneri de peste ocean şi văzând filme şi seriale online.

Mi-aş dori să stiu care va fi exact următorul Yahoo, mIRC sau Facebook - nu ştim. Sunt sute de concepte testate zilnic, unele din ele vor avea succes.

Cuvinte cheie pe care le văd tot pentru viitorul apropiat - chiar dacă sună puţin a ficţiune: realitate virtuală 3D complet imersivă, continuă miniaturizare a aparatelor şi integrarea tehnologiei informaţiei în toate instrumentele din jurul nostru. Aştept de 20 ani recunoaşterea vocală adevărată, ecranul portabil pe bază de proiecţie holografică şi interfeţele naturale. Tehnologia există, dar nu este încă disponibilă pe scară largă.

Hotnews.ro: Cum vedeţi piaţa furnizorilor de internet din România? Sunt anomalii ce o deosebesc de pieţele din Vest? Ce lucruri pozitive există şi ce anume din piaţă a ajutat la crearea unei infrastructuri cum este cea de astăzi?

Ştefan Morcov: Competiţia este destul de puternică în România. Este mică în SUA de exemplu, şi asta se simte la nivelul serviciilor de telefonie, al preţurilor, calităţii. Sunt contra monopolurilor, inclusiv în acest domeniu.

Hotnews.ro: Au fost studii care au comparat influenţa internetului asupra lumii secolului XXI cu cea pe care a avut-o Revoluţia Industrială asupra lumii secolului al XIX-lea. Sunteţi de acord cu o astfel de comparaţie?

Ştefan Morcov: Da, categoric. Împărţirea în etape sau secole este subiectivă, dar revoluţia informatică este la fel de importantă ca şi cea agricolă sau cea industrială. Un model superb este cel propus de Alvin Toffler în Al treilea val acum mulţi ani; modelul propus de el rămâne valid.

Hotnews.ro: Ce aspecte ale modului în care românii utilizează internetul vi se par exagerate? Spre exemplu, vi se pare că lumea pierde prea mult timp pe reţelele sociale în loc să acceseze lucruri instructive?

Ştefan Morcov: Reţelele sociale nu sunt neaparat un lucru rău. Ca în toate lucrurile, e nevoie de moderaţie; şi pot fi folosite util sau nu. Am vazut Facebook folosit pentru proiecte educaţionale în şcoli, chiar şi pentru comunicarea între elevi şi profesori - oarecum neaşteptat pentru că nu a fost gândit pentru asta. Există şi reţele sociale profesionale. Folosim reţelele sociale în proiectele pe care le realizăm pentru Comisia Europeană pentru educaţia şi informarea consumatorilor europeni. Deci, fără verdict universal valabil. Poţi să pierzi timpul la fel de bine online şi offline.

Hotnews.ro: Care este "povestea" dumneavoastră în timpul scurs din 1993 şi până în prezent? V-a influenţat în vreun fel faptul că aţi fost implicat în dezvoltarea internetului încă de la apariţia lui în România?

Ştefan Morcov: Am decis profesia în informatică odată cu alegerea liceului. Am fost implicat în implementarea de proiecte informatice şi în special de eLearning în SIVECO Romania - AeL. Primul departament în care am lucrat în SIVECO s-a numit Internet Space. Primul proiect în educaţie: ADLIC - admiterea în licee, cu afişarea rezultatelor pe Internet. Primul proiect educaţional - platforma de eLearning AeL, pe Internet. Nu enumăr toate proiectele la care am lucrat. Sunt pe Internet.

Ştefan Morcov - carte de vizită
Inginer în ştiinţa calculatoarelor la Universitatea Politehnică Bucureşti, MBA (Tiffin University Ohio, Universitatea Bucuresti), PMP, drd, cursuri postuniversitare de management, inginerie software (Open University UK, Universitatea Catolică Leuven etc.). Programator, arhitect, director de proiect, director al mai multor departamente şi linii de business în SIVECO Romania. În prezent este responsabil cu dezvoltarea afacerilor SIVECO pentru Comisia Europeană, în principal la Bruxelles şi Luxembourg, coordonând contractele de servicii informatice pentru Oficiul de Publicaţii al Uniunii Europene, Directoratul General pentru Sănătate şi Consumatori, Agenţia Executivă pentru Sănătate şi Consumatori, Agenţia pentru Securitatea Aviaţiei, Eurostat, EuropeAid.

Sursa: Hotnews.ro