Ne-am specializat în proiecte dificile cu milioane de beneficiari | SIVECO Romania

Ne-am specializat în proiecte dificile cu milioane de beneficiari

Luni, Noiembrie 25, 2013
Românii sunt respectați și apreciați pentru know-how, profesionalism, creativitate și performanțe, spun oficialii de la Bruxelles. Un astfel de conațional este Ștefan Morcov, responsabilul cu dezvoltarea proiectelor SIVECO pentru Comisia Europeană, la Bruxelles și Luxemburg, acolo unde proiecte de milioane de euro sunt încredințate expertizei informaticienilor români.

Ce proiecte IT derulați în prezent cu instituții ale Comisiei Europene?

Recent, am semnat un contract-cadru pentru "Creșterea capacității organizațiilor de consumatori", pentru Agenția Executivă pentru Sănătate și Consumatori a Comisiei Europene și Directoratul General Sanco. Este vorba despre un program de formare, inclusiv prin metode eLearning, care va susţine organizaţiile de consumatori din toate statele membre UE în promovarea drepturilor cetăţenilor europeni. Proiectul presupune realizarea de conţinut educaţional multimedia, programe de instruire la distanţă şi instrumente interactive de comunicare, complementar faţă de programe de formare tradiţională. Ne propunem să construim un mediu de instruire colaborativ, bazat pe un schimb permanent de bune practici şi soluţii inovatoare, menit să dezvolte o comunitate online sustenabilă în acest domeniu.

Mai avem contracte cu Oficiul de Publicații ale Uniunii Europene, Directoratul General pentru Sănătate și Consumatori și Agenția Executivă pentru Sănătate și Consumatori, Agenția pentru Securitatea Aviației, Eurostat, EuropeAid. Desfășurăm peste 20 de proiecte pentru Comisia Europeană, la care se adaugă contractele de furnizare de servicii de dezvoltare software şi mentenanţă pentru 7 instituții ale Uniunii Europene, în principal în Luxemburg și Bruxelles. Valoarea totală a contractelor depășește 15 milioane euro.

De ce urmăriți o astfel de strategie?

Este adevărat că suntem o țară europeană, avem drepturi egale cu celelalte state europene, dar asta înseamnă că și celelalte state UE au dreptul de a ne concura aici. Avem de-a face cu două fenomene de globalizare suprapuse – prezența în UE și globalizarea mondială. Piața din România este insuficientă pentru o creștere susținută; urmărim o strategie de diversificare a produselor, serviciilor, dar și piețelor pe care suntem prezenți.

Tocmai din aceste motive, competiția este extrem de dură.

Cum sunt selectați partenerii în proiectele desfășurate de instituțiile Comisiei Europene?

Este necesară o expertiză solidă, care îți dă forța și autoritatea de a lucra împreună cu cei mai mari actori de pe piața IT. Ne bazăm pe o experiență acumulată în cei peste 20 ani de activitate în proiecte complexe, implementate la nivel naţional şi internaţional, de eGovernment, eBusiness, educație, sănătate, vămi, pentru organizații publice sau private din 27 de țări, de pe 4 continente.

Licitațiile câștigate la Comisia Europeană au inclus, printre referințe, proiectele majore, naționale, desfășurate pentru instituţii publice românești precum Ministerul Agriculturii, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul de Finanţe. Ne-am specializat în proiecte dificile, cu milioane de beneficiari și cu un impact deosebit.

Reprezentați la Bruxelles o companie românească importantă. Cum se simte responsabilitatea unui astfel de job?

Am învățat deja să lucrez într-un mediu internațional și la distanță, necesită un pic de efort. Dar nu simt o presiune deosebită. Avem parteneri din toate țările Europei, iar Bruxelles și instituțiile Uniunii Europene sunt în mod intrinsec foarte cosmopolite. Avem o echipă puternică, IT-ul românesc este respectat ca profesionalism și implicare, reușim să satisfacem la niveluri înalte clienții cu serviciile pe care le furnizăm.

Carte de vizită

Ştefan Morcov lucrează în SIVECO Romania din anul 2000, fiind considerat unul dintre „veteranii” echipei. A coordonat proiecte importante precum platforma de eLearning AeL, ADLIC – sistemul pentru admiterea şi distribuirea elevilor în licee la nivel naţional, portalul educaţional http://portal.edu.ro, proiecte majore de informatizare a educației în România, Cipru, Moldova, Liban, Maroc și altele. Este vicepreşedinte SIVECO Romania, responsabil de proiectele pentru Comisia Europeană.

Ştefan a absolvit în 2000 Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti și în 2007 a finalizat cursurile MBA ale Tiffin University Ohio.

Sursa: IT Trends