Activităţi CSR | SIVECO Romania

Activităţi CSR

Ne implicăm activ în viaţa societăţii, atât prin intermediul proiectelor de informatizare, cât şi prin acţiuni cu caracter social iniţiate la nivel de companie, dar şi individual


Încurajăm metodele inovative din educaţie

Profesori din învăţământul superior, învăţământul preuniversitar şi din mediul economic au participat la cea de a X-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Învăţământ Virtual (CNIV 2011), găzduită de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. Manifestarea a fost coordonată de Universitatea din Bucureşti, în colaborare cu SIVECO Romania şi Intel.

Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual este un produs original SIVECO Romania, în cadrul unui proiect demarat în anul 2003.

Principalele obiective ale conferinţelor constau în promovarea şi dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniile eLearning şi Software Educaţional, lansarea de programe pentru introducerea în procesul de învăţământ a tehnicilor de eLearning, promovarea şi utilizarea de Software Educaţional în învăţământul superior şi preuniversitar.


Ora pământului 2012: schimbarea începe cu noi

În luna martie,  oameni din 130 de ţări din toată lumea au sărbătorit Ziua Pământului, stingând lumina timp de o oră, în semn de preocupare faţă de problema încălzirii globale.

La sediul SIVECO luminile au fost oprite o oră. Ne-am alăturat astfel oamenilor din întreaga lume, care încurajează reducerea consumului de energie, printr-un gest simbolic, dovedind implicare în protejarea mediului.


Donează 2%!

Pentru al IV-lea an consecutiv, angajaţii SIVECO au participat la campania de colectare a 2% din impozitul pe venit.

Banii au fost direcţionaţi pentru susţinerea programelor a 23 de organizaţii neguvernamentale din domeniul sănătăţii, ajutorării copiilor orfani, a bătrânilor, pentru protecţia mediului etc.


Un semn de solidaritate

Pe 2 octombrie 2012, în SIVECO s-a purtat galben.

 Colegii noştri au vrut să arate că le pasă şi susţin Ziua internaţională a învingătorilor de cancer. Printr-un gest mic dar important ne-am arătat solidaritatea faţă de cei care au reuşit să se vindece de această cumplită boală. Curajul şi optimismul lor ne inspiră pe fiecare dintre noi.

 Invitaţia ne-a fost lansată de Asociația Little People România, care de 16 ani  oferă servicii psihosociale în domeniul medical, şi asigură suport zilnic și  programe de intervenție complexe copiilor și tinerilor bolnavi de cancer din toată ţara.


Susţinem Casa Speranţei

Nevoile celor aflaţi în suferinţă nu ne lasă indiferenţi.

Susţinem ridicarea Centrului de îngrijire paliativă pentru bolnavii în fază terminală a unor boli incurabile - HOSPICE Casa Speranţei Bucureşti. În 2012 am participat la evenimentul simbolic de aşezare a primelor cărămizi ale centrului.


16.000 de campioni

Cea mai mare competiţie pentru elevii pasionaţi de informatică se desfăşoară din 2003, sub patronajul SIVECO. 16.000 de elevi au participat la cele 9 ediţii ale competiţiei .campion, o adevărată rampă de lansare a viitorilor specialişti în IT.

 "Acest concurs a devenit deja o tradiţie. Tinerii care revin an de an la .campion dar şi numărul mare de participanţi îmi întăresc convingerea că viitorul informaticii româneşti este asigurat. Suntem mândri că prin acest proiect putem ajuta tinerii să facă performanţă. Societatea informaţională are nevoie de tot mai mulţi specialişti în domeniul informaticii şi al tehnologiei informaţiei“ , a declarat Radu Jugureanu, directorul departamentului AeL Educational Content.


Comunicare şi integrare socială prin sport

Tinerii amatori de fotbal din SIVECO au jucat o partidă demonstrativă în compania unor copii cu dizabilităţi intelectuale.

Ei au susţinut astfel demersul de integrare socială a persoanelor cu dizabilităţi, iniţiat de organizaţia Special Olympics.

 


Start colectare deşeuri

Stop risipei! Am dat startul campaniei interne de colectare a deşeurilor!

 

 


În Cartea recordurilor!

Mai mulţi angajaţi din SIVECO au participat la primul curs de resuscitare cardiorespiratorie (CRP), alături de 7.400 de bucureşteni dornici să înveţe lecţiile de prim ajutor.

Ei au exersat pe stadionul Dinamo tehnicile CRP sub îndrumarea instructorilor de la Ambulanţă, asistaţi de reprezentanţii Guinness World Records care au confirmat că această acţiune a întrunit criteriile pentru a intra în Cartea recordurilor.

 


Clădim case, construim speranţe

Departamentul de Marketing a trăit o inedită experienţă pe şantierul din comuna Bălţeşti, Prahova, unde a pus temelia unei case pentru o numeroasă familie de romi.

Acţiunea “Clădim case, construim speranţe”, iniţiată de Asociaţia Habitat for Humanity România, contribuie la eliminarea locuirii în condiţii precare a acestei minorităţi.


Susţinem lupta împotriva corupţiei!

Compania noastră a fost reprezentată de Anca Crahmaliuc, Marketing & Communication Manager, la cea de-a 16-a ediţie a Iniţiativei Parteneriatul Global Împotriva Corupţiei (PACI) găzduit de Forumul Economic Mondial cu sediul în Geneva.

Reprezentanţi ai companiilor semnatare PACI, printre care se află şi SIVECO Romania, au dezbătut probleme cheie privind lupta împotriva mitei şi corupţiei şi nevoia de lideri care să promoveze politicile anticorupţie în cadrul companiilor.


Donaţii pentru copii şi bătrâni

Angajaţii SIVECO au făcut cadouri copiilor din Centrul din Periş şi bătrânilor din Azilul Floarea Roşie.

A fost o acţiune foarte bine primită şi emoţionantă, în acest demers i-am avut ca parteneri pe reprezentanţii Editurii LITERA.

 


Concurs pentru designeri

Cei mai pricepuţi designeri au fost invitaţi la un concurs grafic 2D sau 3D. După etapa de jurizare, concurenţii selectaţi au fost invitaţi să-şi susţină creaţiile în faţa comisiei alcătuite din specialişti din cadrul companiei.

Celor trei câştigători li s-au oferit atât premii în bani, cât şi oportunitatea de a lucra alături de o echipă de profesionişti în cadrul SIVECO Romania pentru dezvoltarea de conţinut educaţional interactiv.

Partenerii concursului au fost Facultatea de Arte Decorative şi Design din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti şi Asociaţia Studenţilor Arhitecţi şi Urbanişti “Ion Mincu”.


Alte acţiuni

Iniţiat la începutul anului 2003, Centrul Virtual pentru Excelenţă SIVECO include o serie de iniţiative ale companiei în sectorul educaţional, destinate a promova creativitatea în eLearning:

  • Cupa SIVECO (competiţie de referinţă pentru sistemul educaţional, dedicată elevilor cu abilităţi în informatică aplicată, ca şi profesorilor care aplică metodele inovative de învăţare)
  • .campion (renumit program de training privind ştiinţele informatice, dedicat profesorilor, membrilor comitetelor naţionale de IT, studenţilor, menit să asigure training permanent, îmbogatirea şi mentinerea performanţelor olimpice în domeniul stiinţelor informatice)
  • Academia SIVECO - Proiect de instruire complementară ce are ca scop pregătirea unor grupe de studenţi la standarde de înaltă calitate şi performanţă în domeniul ingineriei software şi al informaticii economice
  • Şcoala de Vară SIVECO
  • Programul Social Euro 200
  • Balcaniada de Informatică
  • Olimpiada Naţională de Informatică
  • Centrul Naţional pentru Învăţare Virtuală
  • „Să învăţăm, să învăţăm!” proiect iniţiat de către SIVECO, în parteneriat cu World Vision România promovează dezvoltarea şi implementarea eLearning-ului şi ţinteşte îmbogăţirea abilităţilor în informatică ale profesorilor şi elevilor din mediul rural, introducerea cursurilor de IT în rândul comunităţilor şi facilitarea accesului la informaţii pentru membrii comunităţii.
  • SIVECO Romania este partener al proiectului “Parlamentul tinerilor” iniţiat de Asociaţia Pro Democraţia
  • SIVECO Romania susţine proiectul de conferinţe civice iniţiat de ARDOR „Despre buna folosinţă a democraţiei”
  • SIVECO Romania a derulat campania “Fii inteligent, nu fi violent!” în parteneriat cu Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti
  • Sprijinirea „Bucharest Summer University”, organizată de ASE Bucureşti, 2005
  • Contribuţie la organizarea taberei naţionale Forum IT de la Câmpina, 2005
  • Contribuţie la organizarea Olimpiadei Naţionale pentru Informatică 2005- 2008 pentru gimnaziu şi liceu
  • Contribuţie la renovarea atelierului Şcolii de arte şi meserii nr. 3 din Bucureşti (Şcoala pentru deficienţi mintali), 2004
  • Contribuţie la realizarea concursului “Urmaşii lui Moisil”, 2004-2008, organizat de Liceul de Informatică “GRIGORE C. MOISIL”, din Iaşi
  • Organizarea de cursuri de iniţiere şi de pregătire în domeniul utilizării calculatorului, în beneficiul Direcţiei Generale pentru Învăţământ Preuniversitar din cadrul MEdC, 2004
  • Acordarea premiilor etapei naţionale a Concursului de Informatică Aplicată, ediţia a II -a, organizat de ISJ Buzău
  • Sprijinirea echipei Facultăţii de Matematică la finala concursului internaţional ACM , Praga, 2004
  • Sprijinirea desfăşurării concursului de web design, Colegiul Naţional Tudor Vianu din Bucureşti, 2004
  • Portal educaţional SEI (http://portal.edu.ro/), donaţie către MEdC
  • EvalMan, sistem donat ME dC, în vederea asistării procesului de selectare şi achiziţie publică a manualelor alternative
  • ADLIC 2001-2012, (proiectarea, dezvoltarea, implementarea şi administrarea aplicaţiei de centralizare a datelor şi repartizarea efectivă a candidaţilor la examenul de admitere în licee şi şcoli de arte şi meserii precum şi coordonarea tuturor activităţilor legate de procesul colectării datelor şi repartizării candidaţilor
  • Sprijinirea desfăşurării Balcaniadei de Informatică 2003
  • SIVECO Romania sprijină artiştii români - contribuţie la participarea violonistului Cristian Fătu la Festivalul de vioara “Fritz Kreisler” Viena, octombrie 2005
  • Premiul pentru Jurnalism Educaţional în parteneriat cu Comisia pentru UNESCO
  • “Premiul de simpatie” - acordat unor cupluri din lumea artistică: Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, Ilinca Tomoroveanu şi Traian Stănescu, Carmen Stănescu şi Damian Crâşmaru, Cătălina Mustaţă şi Florin Zamfirescu, Ion Caramitru şi Micaela Caracaş, Marina Constantinescu şi Mircea Rusu
  • Organizarea unei campanii de sprijin pentru victimele inundaţiilor din zona Galaţi împreună cu Romanceram
  • Donaţii sub forma de sisteme de calcul pentru şcoala din Gura Văii, Oneşti
  • Burse lunare de studiu unor elevi de la Liceul Mihai Eminescu din Petroşani, începând din iunie 2002
  • Sprijinirea organizării spectacolului de operă Traviata, în beneficiul copiilor bolnavi de SIDA, 2002
  • Organizarea unor campanii de sprijin pentru victimele inundaţiilor în anii 2005 - 2008, efectuarea de donaţii sub forma materialelor de constructii
  • Sprijinirea proiectulului „Şcoala unui nou început”, tabăra pentru copiii sinistraţi, dezvoltat în cadrul Programului Naţional „Universitatea de Vară”.